Leonard Bunilă
Unul dintre cei mai îndrăgiți actori români, Dan Puric, a fost desemnat, săptămâna trecută, Cetățean de onoare al municipiului Buzău. Actorul, regizorul și publicistul născut în orașul Nehoiu s-a arătat surprins de gestul municipalității buzoiene. Deși a fost numit cetățean de onoare și în alte orașe, Dan Puric spune cel de la Buzău este unul special, Buzăul fiind județul unde s-a născut și unde a copilărit. La finalul ședinței, Dan Puric a acordat un interviu, în exclusivitate, publicației „Scurt pe 2”.
Reporter: Domnule Puric, ați fost desemnat cetățean de onoare al municipiului Buzău. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această distincție?
Dan Puric: Este un lucru care mă surprinde, în sensul că, în România de astăzi, foarte greu ne recunoaștem valorile. De fapt, s-a făcut o reeducare în a renega valorile. Este un lucru de mare calitate care aparține, în primul rând, domnului primar Toma. Mă surprinde că au fost atâția primari care nu au făcut gestul acesta. Și nu e vorba neapărat de mine, ci de recuperare a valorilor, în general. La Buzău, în ultimele zile, am văzut lucuri impresionante. De exemplu, am citit jurnalul lui Al. Marghiloman, despre ceea ce s-a întâmplat în Buzău în perioada Primului Război Mondial. E absolut excepțional. Aici s-a format un colectiv de istorici, de cercetători remarcabili. Dar astea nu sunt evidențiate nici de academie, nu sunt evidențiate nicăieri, nici chiar la televizor.
Reporter: Probabil că ați fost sau ați trecut de foarte multe ori prin Buzău, prin județ sau prin municipiul de reședință. Observați vreo schimbare în bine?
Dan Puric: În primul rând mi se pare că orașul acesta, (n.r. Buzău), chiar este „oraș deschis” – sigur, s-a deschis către lume, către Europa asta destul de sinistră – dar s-a deschis către eroii săi, către martirii ei, și este un lucru excepțional pe care l-a făcut domnul primar cu aleea aceea de la intrare în oraș. Chiar astăzi, la ședință, a spus că după Catedrala Poporului, este al doilea ca importanță. Să ai zidul acela, între unitatea militară și Cimitirul Eroilor, cu privirile acelea parcă venite din eternitate ale celor care, de la Războiul de Independență și până la al Doilea Război Mondial, s-au jertfit pentru țar, este ceva unic. Este mai important decât Zidul Chinezesc: este zidul românesc al suferinței noastre, care, din nefericire, am văzut că nu a fost nici acesta bine conturat în presă, pesemne că au alte lucruri de prezentat, gen prostituție sau proxenetism politic, dar fără valoare politică. Este de apreciat și gestul acesta profund creștin de a prezenta lângă mormântul eroilor noștri și pe ale celor care ne-au fost inamici. Mie mi se pare un gest creștin fundamental. Buzăul este un epicentru de puternic isihasm. Mai e ceva, Buzăul are încă privilegiul să fie necunoscut.
Reporter: Sunteți născut la Nehoiu, una dintre cele mai frumoase așezări din țară. De ce nu reușește acest oraș, cu mare potențial turistic, să concureze cu celebrele stațiuni de pe Valea Prahovei sau Moldova?
Dan Puric: Acolo am copilărit. Nehoiu a fost, la început, o comună nemaipomenită, apoi a apărut acea arhitectură socialistă care a nenorocit-o, după care a venit acolo o populație pentru lucrările la baraj. Îmi vine în minte acum casa aceea de cultură din Nehoiu, care este o bijuterie ca arhitectură dar nu este folosită. Nehoiu este distrus din punct de vedere urbanistic. Acolo, ar trebui făcut ceva, dar nu sunt fonduri pentru că nu mai sunt oamenii care să gândească așa ceva. Eu vroiam să fac acolo un festival internațional de teatru, de pantomimă, dar n-am cu cine. Nu e vorba despre primarul din Nehoiu, pentru că sunt autorități care nu au forța financiară respectivă. Acolo, sunt și niste oameni minunați. Țin minte că am făcut câteva prezentări de carte, ba la cantină, ba la catedrală. Este o zonă minunată dar nu se dorește, la nivel de țară, să se dezvolte acea zonă, ci din contră, se urmărește altceva.
Reporter: Recent, a fost prezent la Buzău, în cadrul unei festival de teatru, Radu Băieșu, fiul marelui dramaturg Ion Băieșu. Acesta și-a exprimat regretul că, deși tatăl său e născut în acest județ, nu există aici nicio instituție de cultură care să-i poarte numele. Dumnevoastră cum vedeți acest lucru?
Dan Puric: Evident că nu mi se pare normal, pentru că Ion Băieșu a fost o personalitate remarcabilă în dramaturgia românească. Iată, nu reușim să ne recuperăm valorile, să le numim, să le dăm o definiție – pentru că cei din spate știu doar despre personaje de filme 3D, de la Hollywood, despre toate pațachinele de peste ocean, și nu știu mai nimic despre ceea ce a dat, ce a rodit acest pământ românesc. Nu, este un lucru absolut anormal!
